Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
product
product
product_variation

Tot ceea ce trebuie să știi despre tapetul netesut (Vlies)

Tapetul nețesut (Tapetul Vlies) a câștigat din ce în ce mai multă popularitate în ultimii ani, mulțumită proprietăților sale excelente. Spre deosebire de alte tipuri de tapet, acesta se montează cu ușurință, rezistă la utilizare intensă și vine în mai multe variante de design (Smooth Fibre, Tender Leather, Velvet Linen)

Fabricat dintr-o combinație de fibre textile și fibre sintetice, tapetul Vlies are o structură mult mai solidă decât cea a tapetului tradițional din hârtie. Fibrele sunt comprimate împreună fără a fi țesute, de unde și denumirea de “nețesut”, ceea ce dă naștere unui material cu o rezistență mai mare la umiditate și o durată mare de viață.

Avantajele tapetului nețesut – De ce să alegi acest tapet pentru casa ta?

  • Se aplică ușor. Acesta se montează direct pe perete printr-un adeziv special, fără a fi nevoie să aplici lipici pe tapet. Rapid și fără mizerie.
  • Este extrem de durabil și rezistent la rupere. Aceste caracteristici îl fac ideal pentru spații cu trafic intens, cum ar fi holurile sau camerele de zi. Dacă vrei un tapet in living pe care să îl păstrezi foarte mulți ani, este o soluție perfectă.
  • Este ușor de întreținut. Poate fi curățat cu o simplă cârpă umedă, fără riscul de a se deteriora.
  • Este ofertant din punct de vedere al aspectului. De la texturi și modele geometrice, până la imitații de materiale naturale, precum pielea, lemnul sau piatra, găsești o mulțime de opțiuni cu ajutorul cărora îți poți materializa viziunea.
  • Poate fi personalizat. Dacă ai un anumit model în minte, îl poți obține apelând la artiști care îl pot materializa.
  • Lasă peretele să respire. Tapetul Vlies permite trecerea aerului, ceea ce scade riscul de condens sau de apariție a mucegaiului.

Dezavantajele tapetului nețesut – Ce trebuie să știi înainte de a achiziționa acest tip de tapet?

În general, tapetul nețesut prezintă doar avantaje în comparație cu alte opțiuni disponibile pe piață. Totuși, un punct negativ poate fi acordat din cauza prețului, care este considerabil mai mare decât cel al tapetului de hârtie.

De asemenea, este bine de știut că acest tapet poate fi ușor transparent. Pentru rezultate vizuale perfecte, trebuie să eviți modele care sunt în contrast puternic cu culoarea pereților.

Întrebări frecvente despre tapetul nețesut

  1. Este tapetul nețesut potrivit pentru băi? Există variante de tapet netesut care sunt tratate pentru a rezista la umiditate, fiind astfel potrivite pentru băi.
  2. Pot aplica singur acest tip de tapet? Da, datorită ușurinței de aplicare, tapetul nețesut poate fi montat și de persoane fără experiență în domeniu.
  3. Cât de des trebuie înlocuit tapetul nețesut? Rar :). Dacă îl întreții corect, îl poți păstra fără probleme până la 15 ani.
  4. Există riscul de dezvoltare a unor alergii din cauza acestui tapet? Nu. Tapetul nețesut (mai ales cel din oferta Zenaria) beneficiază de toate certificăile necesare care dovedesc că este sigur pentru oamenii din încăperi. 
Add to cart